Fosta șefă-adjunctă a Administrației Prezidențiale din Ucraina, plasată în arest preventiv

Fosta șefă-adjunctă a Administrației Prezidențiale din Ucraina, Irina Mudra, a fost plasată în arest preventiv pentru 60 de zile. Decizia a fost luată de Înalta Curte Anticorupție după demiterea sa, săptămâna trecută, în contextul unei anchete într-un dosar de corupție.

Instanța a stabilit o cauțiune de 20 de milioane de hrivne, echivalentul a peste 380 de mii de euro, în schimbul căreia Mudra poate fi eliberată. Dacă suma va fi achitată, aceasta va trebui să poarte brățară electronică, să se prezinte la audierile procurorilor anticorupție, să nu părăsească Kievul fără aprobare și să evite contactul cu ceilalți suspecți din dosar, transmite IPN.

- Advertisement -

Printre persoanele vizate în dosar se numără fostul deputat Maksim Mikitas, deputatul Vadim Stolar, fost membru al partidului pro-rus OPZJ, viceministra justiției Olena Ferens, un oficial din Administrația Prezidențială, un om de afaceri și fost ales local, precum și foști conducători ai băncii de stat Sense Bank. Mikitas și alți doi suspecți au fost plasați în arest preventiv.

Ancheta a fost anunțată săptămâna trecută, după ce procurorii anticorupție au anunțat destructurarea unei scheme prin care ar fi fost legalizate 150 de milioane de hrivne. Potrivit anchetatorilor, banii ar fi fost folosiți inclusiv pentru achitarea cauțiunii fostului ministru al justiției, Gherman Galușcenko. Ulterior, ancheta a fost extinsă, fiind investigate și presupuse accesări ilegale ale registrelor de stat, falsificări de documente și tentative de preluare a unor companii și proprietăți imobiliare.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.