VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Fost președinte al R. Moldova, apel la unitate și responsabilitate în contextul alegerilor parlamentare

Fostul președinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a lansat miercuri un apel public în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie.

El a subliniat că Republica Moldova se află în fața unei alegeri importante: fie continuă pe calea europeană, fie riscă să rămână izolată de lumea civilizată.  

- Advertisement -

Astăzi vorbesc nu doar ca șef al statului, ci ca simplu cetățean care își dorește un viitor sigur și prosper pentru copiii și nepoții noștri. Republica Moldova se află în fața unei alegeri importante. Putem continua parcursul nostru european, un drum care înseamnă prosperitate, siguranță, lege și respect sau putem rata această șansă istorică, riscând să rămânem izolați de lumea civilizată și vulnerabili în fața unor pericole care ne-au ținut pe loc decenii la rând”, a transmis fostul șef de stat prin intermediul unui mesaj video.

Potrivit fostului președinte, Europa poate aduce sprijin real, dezvoltare și stabilitate și reprezintă garanția că Republica Moldova poate deveni o casă sigură și demnă pentru toți cetățenii ei.

Dar cest drum nu este posibil fără o guvernare fermă, proeuropeană, care a demonstrat că poate să ducă țara înainte. De aceea fac apel la unitate și responsabilitate. Pe 28 septembrie avem cu toții o datorie față de viitorul Republicii Moldova. Votăm PAS pentru o Moldovă europeană, prosperă și respectată în lume”, a mai spus Nicolae Timofti.

Menționăm că, pe data de 28 septembrie, în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare. Este primul scrutin de acest tip organizat în țară după obținerea statutului de stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană. În total, în cursa pentru alegerile parlamentare au fost înscriși 23 de concurenți electorali. Ulterior, Blocul Unirea Națiunii (BUN) s-a retras în favoarea PAS.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.