VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Fost președinte al oficiului teritorial Drochia al ex-partidului „Șor”, trimis în instanță pentru complicitate la finanțarea ilegală a partidului

Procuratura Anticorupție a anunțat trimiterea în instanță a dosarului penal al fostului președinte al oficiului teritorial Drochia al ex-partidului „Șor”, care este acuzat de complicitate la finanțarea ilegală a partidului, provenind dintr-un grup criminal organizat.

Conform anchetei, în perioada iulie – octombrie 2022, inculpatul ar fi coordonat activitățile organizației teritoriale, fiind conștient de faptul că partidul era finanțat ilegal. De asemenea, el ar fi facilitat acceptarea unor fonduri ilicite, estimate la peste 8,1 milioane de lei, bani destinați protestelor organizate pentru promovarea intereselor politice ale formațiunii.

Dosarul a fost disjuns în 2024 dintr-o cauză penală mai amplă, care a fost deschisă în 2022, în care sunt investigate și alte persoane implicate, inclusiv foști vicepreședinți ai partidului, trezorieri și curieri care transportau fondurile.

Inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția, iar dosarul a fost trimis spre examinare la Judecătoria Chișinău. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o amendă cuprinsă între 57.500 și 92.500 lei sau închisoare de până la șapte ani, conform legislației în vigoare.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.