VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Fost polițist de frontieră și membrul unui grup infracțional, trimiși pe banca acuzaților pentru organizarea migrației ilegale a cetățenilor ucraineni

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul Nord, anunță trimiterea pe banca acuzaților a unui fost polițist de frontieră și a membrului unui grup infracțional, specializat în facilitarea tranzitării ilegale a R. Moldova de către bărbați din Ucraina.

Cei doi învinuiți sunt din Briceni și au vârste de 27 și 30 de ani. Unul din aceștia era polițist de frontieră, în cadrul unui sector din nordul R. Moldova, care însă a fost eliberat din funcție în faza primară a investigațiilor. Acesta era responsabil de aplicarea ștampilelor în pașapoartele pasagerilor și introducerea datelor lor în sistemul informațional. Angajatul avea ca sarcină să legalizeze traversarea frontierei de către bărbații din Ucraina, care intrau în Moldova în afara punctelor oficiale de trecere a frontierei.

Procedura, însă, avea loc după ce al doilea învinuit – unul din organizatorii grupului infracțional – identifica solicitanții ucraineni și le da indicii pentru ocolirea controlului de frontieră. Ulterior intrării în Moldova prin regiunea Briceniului, în octombrie 2022, cetățeanul ucrainean care a colaborat cu autoritățile a fost cazat la un hotel din Edineț, pentru perioada necesară legalizării intrării lui în țară, în scopul continuării călătoriei spre Uniunea Europeană. Pentru serviciul ilegal prestat, învinuiții au perceput taxa de 4.300 USD.

Deși cei doi nu-și recunosc vinovăția, probele acumulate de procurorii PCCOCS, de comun cu Inspectoratul Național de Investigații și Poliția de Frontieră, indică în mod clar spre implicarea acestora în organizarea migrației ilegale, ceea ce a permis trimiterea dosarului penal în instanța de judecată. Urmărirea penală continuă și în privința altor membri ai grupului criminal organizat.

Potrivit Codului penal, organizarea migrației ilegale se pedepsește cu amendă de până la 67.500 lei sau cu închisoare de la 5 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani. Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, însă, cei doi se prevalează de prezumția nevinovăției, iar potrivit Codului penal, solicitantul serviciilor acestora este considerat victimă a migrației ilegale și este absolvit de răspundere.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.