VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Forța Fermierilor: Statul trebuie să sprijine prioritar întreprinderile mici și mijlocii

Întreprinderile agricole mici și mijlocii trebuie să beneficieze în mod prioritar de ajutor financiar din partea statului, iar excluderea companiilor mari din procesul de subvenționare va reduce din cheltuielile statului. Este declarația Asociației ”Forța Fermierilor” făcută în contextul aprobării de mâine, la Guvern, a Regulamentul privind subvenționarea din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.

Asociația ”Forța Fermierilor” este dezamăgită de faptul că autoritățile nu au ținut cont de propunerea organizației privind acordarea acestor subvenții doar agricultorilor micro, mici și mijlocii, cu excepția domeniului zootehniei. „Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare nu o dată a reiterat că intenționează să sprijine preponderent fermierii micro, mici și mijlocii. Cu părere de rău, se vorbește una și să face altă. Regulamentul menționat, precum și celelalte regulamente privind subvențiile complementare și plățile în avans practic nu oferă nici o prioritate sau măcar subvențiile majorate pentru producătorii agricoli mici și mijlocii, care este unicul grup activ din zonele rurale și care încă mai are interes și mai poate salva satele noastre și să modernizeze agricultura prin industrializarea la scară mică cu crearea noilor locuri de muncă. Atenționăm, că acest lucru se întâmplă în condițiile deficitului acumulării resurselor financiare în bugetul public național. Excluderea agricultorilor mari din procesul de subvenționare sau reducerea substanțială a sumelor de subvenționare pentru ei ar micșora și cheltuielile statului. În acest context, Asociația reiterează poziția noastră fermă precum că în situația actuală social-economică sprijinul financiar din partea statului trebuie să fie acordat prioritar fermierilor micro, mici și mijloci și îndeamnă guvernare odată să treacă de la declarații la fapte”, se arată în declarația Asociației ”Forța Fermierilor”.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.