VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Focuri de armă în urma unei beții. Un bărbat, rănit aseară în centrul Capitalei

Focuri de armă în centrul Capitalei, la intersecția străzilor Ismail și 31 august. Un bărbat de 28 de ani a fost rănit dintr-o armă, după ce a fost împușcat la o beție de atacatorul cu care tocmai consumase alcool.

Polițiștii au intervenit operativ și au identificat, localizat și reținut persoana care a tras din armă. Este vorba despre un bărbat de 44 de ani, iar arma era deținută ilegal de acesta.

Potrivit IGP, cei doi bărbați au consumat împreună băuturi alcoolice la domiciliul persoanei care a folosit arma. La un moment dat între cei doi s-a iscat un conflict în timpul căruia a fost efectuată împușcătura.

Ambii se află în vizorul Poliției. Agresorul a fost anterior condamnat pentru mai multe infracțiuni, fiind în detenție 9 ani.

Ce ține de revolverul folosit de acesta, polițiștii au stabilit că era deținut ilegal. Mai mult, această armă nu este înregistrată în Registrul de Stat al Armelor. Suspectul nu a putut inițial explica de unde o deține, ca ulterior să spună că a procurat-o de pe un site de anunțuri. Oamenii legii deja urmează să stabilească cum a ajuns arma în posesia acestuia. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.

Polițiștii întreprind acțiuni de urmărire penală pentru elucidarea tuturor circumstanțelor. La moment, potrivit medicilor, starea victimei este stabilă.

„În contextul în care urmează zile libere și sărbători, facem repetat apel la cetățeni să consume moderat alcool, să evite conflictele, IAR în cazul în care acestea au apărut să solicite Poliția și să excludă „reglările de conturi” care pot duce la consecințe grave”, se mai arată în comunicatul Poliției Naționale.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.