VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Focar de virus Nipah în India: cinci cazuri confirmate, autoritățile impun carantină

Autoritățile sanitare din India se confruntă cu un focar al virusului Nipah, un agent patogen cu „potențial epidemic”, pentru care nu există vaccin sau tratament specific. Până în prezent, în țară au fost confirmate cinci cazuri de infectare.

Potrivit publicației The Metro, în această săptămână virusul a fost depistat la un medic, o asistentă medicală și un angajat al unei instituții medicale. Se presupune că asistenta medicală, aflată în comă, s-ar fi infectat în timpul îngrijirii unui pacient cu afecțiuni respiratorii grave.

- Advertisement -

Autoritățile au identificat și monitorizat aproximativ 180 de persoane care au intrat în contact cu cei infectați, iar 20 dintre acestea au fost plasate în carantină preventivă.

Virusul Nipah se transmite de la animale la oameni, dar și de la om la om. În India, numeroase infectări sunt asociate cu contactul cu liliecii. La oameni, infecția poate fi asimptomatică sau se poate manifesta prin afecțiuni respiratorii acute. Printre simptome se numără febra, durerile de cap și musculare, vărsăturile și durerile în gât, iar în cazurile grave boala poate provoca inflamația creierului, ducând rapid la comă.

Organizația Mondială a Sănătății clasifică virusul Nipah drept un agent patogen prioritar, cu potențial epidemic. Totodată, specialiștii avertizează că riscul unor noi tulpini crește, în contextul în care, vara trecută, cercetători chinezi au identificat la lilieci doi viruși noi, înrudiți genetic cu Nipah și Hendra, capabili să provoace boli respiratorii severe și inflamații ale creierului.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.