VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Financial Times: Maia Sandu, un model de lider care îl poate inspira pe Zelenski în 2024

Președinta Maia Sandu este recomandată drept un model de lider care i-ar putea oferi sprijin și care l-ar putea inspira în acțiunile sale pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski în anul 2024. Liderul de la Kiev ar putea apela la Maia Sandu pentru a obține abordări consistente în combaterea corupției și în construirea unei baze solide pentru stabilitatea și independența țării. Este îndemnul făcut într-un editorial semnat de jurnalistul publicației Financial Times Alec Russel.

Jurnalistul a făcut un clasament al unor personalități care l-ar putea inspira pe Volodimir Zelenski în 2024, în care se regăsește și Maia Sandu „a cărei abordare concentrată pe combaterea corupției ar putea servi drept ghid pentru Zelenski în 2024”. Potrivit Financial Times, într-un context în care președintele ucrainean se confruntă cu provocările unui război și cu atacuri rusești tot mai intense, există exemple de lideri care ar putea oferi inspirație și învățăminte valoroase. Printre aceștia se numără și Maia Sandu, președintele Moldovei.

„O sursă suplimentară de încurajare se află mai aproape de casă: Maia Sandu, președintele Moldovei. Micul vecin al Ucrainei a fost, de asemenea, mult timp în umbra Rusiei și visează și el să se alăture Uniunii Europene. Obiectivul lui Sandu este să continue să lupte împotriva corupției în instanțe și în politică, o problemă care afectează și Ucraina. Performanțele publice ale lui Zelenski au fost esențiale în 2022. Dar în doua iarnă a războiului pe scară largă intensitatea scade, așa că, după exemplul Maiei Sandu, poate fi adoptat un parcurs mai puțin vizibil, dar hotărât și bazat pe date. Există ceva remarcabil în stilul hotărât al acestei foste oficiale a Băncii Mondiale. Conducerea nu este doar despre succes. Este și despre persistență. Sandu recunoaște că unele lucruri scapă de sub controlul ei, dar crede că trebuie să continui să încerci să faci lucrurile corecte. Acest lucru este valabil și în cazul Ucrainei”, se arată în editorialul semnat de jurnalistul englez Alec Russel.  

Publicația Financial Times l-a mai adus drept exemplu de inspirație pentru Zelenski pe jucătorul profesionist de rugby din Africa de Sud, pe Siya Kolisi, care a condus echipa câștigătoare a Cupei Mondiale de Rugby. Povestea sa de viață simbolizează perseverența. A crescut în sărăcie acută și a devenit primul lider de culoare al unei echipe care, sub apartheid, simboliza mândria colonialiștilor afrikaneri. Un alt exemplu este și președintele Indoneziei, Joko Widodo, care conduce o țară aflată, într-o oarecare măsură, într-o situație similară cu Ucraina, având o democrație emergentă cu o elită nu întotdeauna cunoscută pentru transparența negocierilor sale.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.