VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Filmul documentar „Siberia din oase” va fi proiectat în scuarul Parlamentului. Accesul este gratuit

Filmul documentar „Siberia din oase”, regizat de Leontina Vatamanu, va fi proiectat în aer liber duminică, 20 iulie, în scuarul Parlamentului Republicii Moldova. Evenimentul va începe la ora 20:30, iar accesul publicului este gratuit.

Proiecția este organizată de Parlamentul Republicii Moldova, în parteneriat cu Ministerul Culturii și OWH Studio. Aceasta este dedicată comemorării victimelor deportărilor staliniste și reafirmării valorilor democratice și umane.

Documentarul prezintă mărturiile a patru supraviețuitori ai deportărilor din 6–9 iulie 1949, când peste 35.000 de persoane din Basarabia au fost strămutate forțat în Siberia. Filmul combină interviuri cu reconstituiri dramatice și include, printre altele, mărturia Elenei Curecheru-Vatamanu, mama regizoarei.

- Advertisement -

Evenimentul marchează una dintre cele mai tragice pagini din istoria Republicii Moldova și este parte a unui demers mai amplu de comemorare și educație istorică.

Conform datelor oficiale, în iulie 1949, în cadrul unei acțiuni organizate de autoritățile sovietice, au fost deportate 11.281 de familii, dintre care 11.889 de copii, 14.033 de femei și 9.864 de bărbați.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.