VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Fermierii vor avea o nouă rundă de discuții cu autoritățile

Asociația „Forța Fermierilor” anunță că astăzi la orele 15.00, Consiliul Asociației va avea o întrevedere cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.

Membrii Asociației ”Forța Fermierilor”, susțin că în urma consultărilor cu agricultorii din teritoriu, în cadrul discuției cu ministru vor fi abordate următoarele subiecte:

1. Comportamentului arogant și neglijent al Guvernului față de fermieri pe data de 14 august.

2. Introducerea urgentă a moratoriului pentru cel puțin 3 luni la calcularea penalităților, executarea silită a obligațiunilor și demararea proceselor de insolvență în raport cu agricultorii micro, mici și mijlocii.

3. Crearea coridoarelor speciale vamale pentru exportul cerealelor și oleaginoaselor autohtone.

4.Termenul exact de alocare a celor 200 mln lei, destinate acordării compensațiilor pentru cereale de primă grupă, precum și termenul livrării motorinei din România.

5.Situația cu acordarea ajutorului financiar fermierilor din Moldova din fonduri europene conform solicitărilor Guvernului din iunie 2023. În urma întâlnirii cu ministru asociația va emite vineri dimineață un comunicat de presă.

Potrivit unei declarații emisă de Asociație, după întrevederea cu ministrul Bolea, organul de administrare al organizației se va convoca într-o ședință, la care vor fi examinate diferite variante de acțiuni, în funcția de rezultatul întâlnirii cu ministrul Bolea.

Reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” acuză autoritățile de ignorarea revendicărilor agricultorilor, iar din 14 august aceștia au reluat acțiunile de protest. Fermierii susțin că autoritățile Republicii Moldova nu și-au onorat promisiunile făcute în timpul protestelor agricultorilor din luna iunie. Guvernul n-a aprobat regulamentul de repartizare a compensațiilor pentru agricultori și nici mecanismul de distribuire a motorinei acordate de Guvernul României

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.