Asociația „Forța Fermierilor” sesizează noi blocaje în accesarea creditelor anunțate de stat și cer organizarea de urgență, în cel mult cinci zile, a unei ședințe cu participarea responsabililor din Parlament, de la Guvern și cu reprezentanții Băncii Naționale.
Potrivit fermierilor, Creditul Agricol de Urgență, care le permite fermierilor să acceseze împrumuturi de 500 de mii de lei cu o garanție de 90 la sută din partea statului, nu este funcțional. Motivul ar fi că băncile comerciale au refuzat sute de agricultori, în special din sudul țării, să acceseze împrumuturi sub pretextul că aceștia sunt „supradatorați”.
„În trei săptămâni din data lansării acestui program de creditare garantată, sute de fermieri din diferite raioane, preponderent din sudul țării, au fost refuzați verbal și în scris de către băncile comerciale să acceseze împrumuturi sub pretextul că aceștia sunt supradatorați cu credite reeșalonate și indicatori negativi financiari. Este o situație ridicolă, care nu poate fi calificată decât bătaie de joc față de o mulțime de agricultori disperați, care au suferit grav în urma crizelor în sectorul agrar din 2022-2023”, se arată în scrisoarea fermierilor expediată președintelui Parlamentului, Igor Grosu, șefilor comisiilor pentru agricultură și economice din legislativ, ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea, și guvernatoarei BNM, Anca Dragu.
Fermierii au precizat că în această săptămână, în 19 martie, au avut o întâlnire „fără rezultat” cu reprezentanții băncilor cu cei ai Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, acolo unde ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, nu a participat.
„Asociația Forța Fermierilor cere ca factori de decizie din Parlamentul Republicii Moldova să organizeze în cel mult cinci zile ședința de urgență a fermierilor cu conducerea Băncii Naționale pentru a identifica soluții, care ar permite mai multor agricultori mici să acceseze atât creditul de urgență, cât și creditul capital de lucru”, se mai arată în scrisoare.
Amintim că, fermierii care și-au scos tehnica agricolă în stradă și au protestat, săptămâni la rând, blocând și vama Leușeni, au plecat acasă, pe 27 februarie, după mai multe ședințe cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, dar și reprezentanții Ministerului Finanțelor, Ministerului Economiei, Inspectoratului Fiscal și ai Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.