VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Fermierii reiau mâine protestele. Agricultorii susțin că autoritățile întârzie să vină cu soluții eficiente

Asociația „Forța Fermierilor” anunță despre reluarea protestelor. Potrivit agricultorilor, măsurile adoptate de autorități sunt ineficiente.

„Mâine la ora 11:00 în fața clădirii Parlamentului agricultorii vor anunța reluarea protestelor din cauza ca măsurile adoptate de Stat sunt ineficiente”, se arată într-un mesaj expediat în adresa redacției Deschide.MD de către directorul executiv al Asociației, Alexandru Bădărău, citat de deschide.md.

Amintim că acum o lună Parlamentul a aprobat măsuri de sprijin pentru agricultorii afectați de seceta și arșița din acest an. Potrivit documentului, fermierii vor beneficia de suspendarea obligațiilor de plată față de creditori pentru o perioadă de șase luni.

De această facilitate pot beneficia fermierii care întrunesc, cumulativ, următoarele condiții: au obținut credite, bunuri în leasing sau inputuri (fertilizanți, pesticide, semințe, echipamente și tehnică agricolă etc.) utilizate pentru activitățile agricole în baza unor contracte încheiate în perioada septembrie 2023 – septembrie 2024; culturile agricole ale acestora au fost afectate de secetă în proporție de cel puțin 60 %, iar suprafața prelucrată afectată constituie nu mai puțin de 50 %; fermierii în privința cărora nu a fost înaintată procedura de insolvabilitate.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.