Fermierii pot accesa începând cu data de 1 martie un credit de 500 de mii de lei, garantat de stat în proporție de 90%. O spune ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, ca reacție la protestele fermierilor din ultimele săptămâni. Ministrul Bolea mai dă asigurări că problema motorinei din România va fi soluționată în scurt timp. De cealaltă parte, fermierii protestatari spun că protestele lor nu au tentă politică, iar revendicările sunt strict economice.
Fermierii protestatari spun că revendicările lor nu s-au schimbat și cer autorităților urgentarea plății subvențiilor, repartizarea motorinei promise de Guvernul de la București și reeșalonarea creditelor. Agricultorii dau asigurări că protestul lor nu are conotație politică.
„Dacă găsiți în revendicările fermierilor vreo declarație politică, atunci eu voi fi de acord că protestul este politic, dar solicitările agricultorilor care protestează sunt strict economice. Motorina din România nici până în ziua de astăzi nu a ajuns în Republica Moldova. Luând în considerare situația tensionată din România, unde fermierii sunt în stradă, s-ar putea ca acea ordonanță să nu fie respectată și motorina să n-o vedem. De multe ori ministrul a spus că a reformat AIPA, dar oricum avem întârzieri. Potrivit legii, subvențiile postinvestiționale trebuie să intre în conturi în decurs de 60 de zile, dar sunt întârzieri foarte mari și fermierii nu primesc acești bani. Noi nu am cerut ca creditele să le plătească cineva, ci doar să fie amânate”, a spus fermierul Sergiu Ștefanco în cadrul emisiunii „Bună Seara” de la postul public de televiziune.
De cealaltă parte, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare spune că revendicările fermierilor sunt soluționate în limitele restricțiilor bugetare. Vladimir Bolea spune că problema motorinei donate de Guvernul României a devenit prerogativa directă a premierului țării și în scurt timp ea va fi soluționată.
„Ministerul Agricultorii nu discută cu agricultorii în bază de revendicări, ultimatumuri. Ministerul Agriculturii a propus și din data de 1 martie va intra în vigoare oferta de 500 de mii de lei, garantată de stat în proporție de 90%, iar agricultorii, chiar dacă au datorii mai mari de 90 de zile și credite reeșalonate, vor putea merge la bancă pentru a lua acest credit de 500 de mii. Astăzi, prim-ministrul și Ministerul de Interne soluționează direct problema motorinei. Motorina este în România, o vor trimite românii și fermierii o vor primi”, a spus vicepremierul, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.
Reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” au anunțat că astăzi, începând cu ora 10.00, sunt reluate protestele agricultorilor. Fermierii au anunțat că punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița și unele drumuri naționale vor fi blocate.