VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Fermierii nemulțumiți de soluția propusă de Ministerul Agriculturii: „Este întârziată și insuficientă”

Reprezentanții Asociației Forța Fermierilor anunță că sunt nemulțumiți de răspunsul Ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Vladimir Bolea după discuțiile de la ședința din 17 noiembrie. Agricultorii susțin că procesul falimentării fermierilor „decurge tot mai accelerat” iar poziția ministerului de resort nu oferă soluții. Asociația Forța Fermierilor susține că astăzi, 20 noiembrie, ora 11.30 reprezentanții organizației vor avea „încă o încercare de dialog” cu ministrul agriculturii, în timp ce fermierii se pregătesc de protestul anunțat pentru 22 noiembrie.

„Domnul ministru public a recunoscut că situația în sectorul agrar este gravă și problemele agricultorilor, invocate nu odată, sunt reale. Acum tot mai accelerat decurge procesul falimentării fermierilor micro, mici și mijlocii. Însă, poziția ministerului de resort nu oferă soluții care imediat pot ameliora situația. Se propune doar crearea unui grup de lucru, care va examina dosarele producătorilor agricoli, care se află în dificultatea achitării datoriilor, acumulate în perioada 2022-2023, și nu le pot restructura, având riscuri să fie supuși fie executării silite, fie procesului de insolvență, fie procedurii de restructurare cu sancțiuni insuportabile. Totodată, nu se spune nimic despre compensații din Fondul de Dezvoltare Națională a Agriculturii pentru anul 2024”, se arată în declarația Asociației Forța Fermierilor.

Fermierii susțin că „propunerea Ministerului este una întârziată și insuficientă” deoarece procedura va fi de durată, în timp ce agricultorii „riscă să fie deposedați de tehnica agricolă” din cauza datoriilor la bănci.

„Reieșind din experiența activităților autorităților statale, geografia extinsă ale dosarelor agricultorilor cu datoriile, care urmează să fie examinate, și numărul acestora, este evident că toate procedurile de verificare a dosarelor vor dura cel puțin câteva luni, în care mii de fermieri riscă să fie deposedați de tehnica agricolă, terenuri și chiar casele de locuit sau să piardă controlul asupra întreprinderilor lor. Mulți agricultori nu dispun de acest timp”, precizează asociația.

În aceste circumstanțe, Asociația Forța Fermierilor continuă să pregătească pentru protest, care a fost anunțat pentru 22 noiembrie. Totodată, azi reprezentanții organizației vor avea la orele 11.30 încă o încercare de dialog cu ministru al agriculturii, la care vor prezenta proiectul Dispoziției CSE, unde au fost comasate revendicările fermierilor cu propunerile guvernamentale.

Menționăm că Forța Fermierilor a înaintat autorităților un plan de salvare a fermierilor micro, mici și mijlocii în 3 etape. Aceștia solicită aplicarea imediată pentru 3 luni a unui moratoriu la calcularea penalităților, executarea silită și intentarea proceselor de insolvabilitate în raport cu agricultorii micro, mici și mijlocii, care au în structura terenurilor agricole cel puțin 70 procente din culturile cerealiere și oleaginoase.

De asemenea, Forța Fermierilor solicită ca timp de 2 luni să activeze Comisia specială cu participarea reprezentanților autorităților abilitate și asociațiilor producătorilor agricoli, care examinează dosarele fermierilor în baza solicitărilor lor și, după caz, obligă Camera de Comerț și Industrie să elibereze avizele de atestare a circumstanțelor survenite ca urmare a unor fenomene/evenimente în afara controlului debitorului, de natură a fi invocate ca impediment justificator de neexecutare a obligației debitorului în contextul raporturilor contractuale comerciale.

Agricultorii mai solicită ca în anul 2024, 50% din Fondul Național de Dezvoltare a agriculturii să fie acordat ca plăți directe pentru suprafețele de floare soarelui și porumb, cultivate în 2023. Plăți directe să fie achitate exclusiv fermierilor micro, mici și mijlocii nu mai târziu de 1 martie 2024 în baza unui Regulament, elaborat de MAIA și asociațiile producătorilor agricoli și aprobat de către Guvern, nu mai târziu de 20 decembrie 2023.

„Repetăm încă odată că toate cerințele noastre pot fi realizate fără cheltuieli suplimentare bugetare. Iar pentru guvernare a venit momentul adevărului, când ea trebuie să aleagă definitiv dacă susține fermierii adevărați din zonele rurale sau rămâne cu holdinguri transnaționale și sunt de acord ca Moldova să fie transformată în moșia acestor” menționează reprezentanții Asociației Forța Fermierilor.

Menționăm că anterior, Asociația Forța Fermierilor și Federația Națională a Fermierilor a anunțat că pe 22 noiembrie agricultorii vor organiza proteste masive.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.