Guvernul a aprobat în cadrul ședinței din 22 noiembrie noi măsuri de îmbunătățire a procedurilor de identificare și înregistrare a animalelor. Astfel, potrivit noilor prevederi va fi acordat acces direct administratorilor fermelor de animale sau altor persoane desemnate pentru înregistrarea datelor despre animale în Sistemul Informațional Integrat pentru Siguranța Alimentelor (SIISA), care corespunde condițiilor și necesităților societății.
Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), medicii/felcerii veterinari vor putea să acorde mai mult timp asistenței veterinare necesare animalelor, decât înregistrării unor date tehnice.
Totodată, au fost aprobate proceduri mai flexibile privind identificarea și înregistrarea porcinelor din exploatațiile comerciale, care furnizează animale lanțului scurt de aprovizionare, cum ar fi: fermă de origine – abator, fie fermă de origine – fermă pentru creștere și îngrășare, prin acordarea dreptului de înregistrare în grup a porcinelor din exploatații autorizate, care se propune a fi identificate prin aplicarea individuală a unei crotalii pe urechea dreaptă, ce va conține doar numărul de înregistrare a exploatației.
Potrivit ANSA, ajustările nominalizate vor contribui la evaluarea corectă a efectivelor de animale, inclusiv evenimentele actualizate la zi cu acestea, factor important în elaborarea politicilor din domeniu, dar și punerea în aplicare a Programului acțiunilor strategice de supraveghere, profilaxie și combatere a bolilor la animale, de prevenire a transmiterii bolilor de la animale la om și de protecție a mediului.