VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Factori de decizie din cadrul Administrației de Stat a Drumurilor, bănuiți de abuz de serviciu

Procuratura Anticorupție anunță că efectuează urmărirea penală într-o cauză penală ce vizează pretinsele acțiuni ilegale ale factorilor de decizie din cadrul Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”, precum și a unor persoane fizice, referitoare la construcția drumului de acces Leova-Bumbăta.

Potrivit PA, obiectul investigației îl constituie verificarea legalității procesului de contractare a serviciilor de proiectare și construire a drumului de acces Leova-Bumbăta, corectitudinea stabilirii prețului pentru serviciile contractate, precum și stabilirea prejudiciului cauzat.

Procuratura Anticorupție va informa despre rezultatele acțiunilor de urmărire penală, în măsura în care prezentarea datelor din dosar nu va periclita buna desfășurare a investigațiilor penal”, anunță sursa citată.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.