Expoziția „Republica Moldova prezintă” revine la Iași

Cea de-a VIII-a ediție a expoziției „Republica Moldova prezintă” va fi organizată la Iași, în perioada 6–8 noiembrie 2026. 

Astfel, companiile din Republica Moldova, care își doresc să participe la acest eveniment, pot depune dosarele la Camera de Comerț și Industrie 

- Advertisement -

Participarea în cadrul expoziției reprezintă o oportunitate pentru companiile care își propun promovarea produselor și serviciilor pe o piață nouă sau creșterea segmentului de piață în România. La eveniment sunt invitați să participe agenți economici din toate domeniile de activitate, indiferent de regiunea R. Moldova”, se arată într-o notă informativă.

Angajamentele logistice privind transportul pasagerilor și al mărfurilor vor fi organizate de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Amintim că expoziția „Republica Moldova Prezintă” contribuie la facilitarea și consolidarea relațiilor comercial-economice și investiționale dintre Republica Moldova și România. Prima ediție a acestui important eveniment a fost organizată la Iași, în anul 2016, iar ulterior expoziția a devenit o tradiție, fiind găzduită de mai multe orașe din România, inclusiv Brașov, Baia Mare, Cluj-Napoca și Vaslui.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.