VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Exportul de fructe moldovenești, în creștere. Țările arabe și cele africane, printre noile destinații

Exporturile de mere, prune și struguri au crescut considerabil în sezonul din acest an, iar producătorii moldoveni au avut acces, în premieră, pe noi piețe, cum ar fi statele din Golful Persic, Africa, Asia de Sud-Est și America de Sud. Doar recolta de mere estimată pentru acest an este de peste 505 mii tone, cu 60 de mii mai mult decât în 2022.

”Suntem în perioada de depozitare. Avem noi destinații – Golful Persic, țări UE, Africa, Asia de Sud-Est. Creștere este mare, Polonia nu a avut roade, așa că face ca cererea să fie în continuă creștere în privința potențialului de export. Iar aproximativ 50 de mii de tone vor fi comercializate pe piața internă”, a precizat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.  

Totodată, demnitarul mai susține că până acum, fabricile de procesare din țară au cumpărat aproximativ 250 de mii de tone de mere pentru producerea sucurilor.

Și exporturile de prune, în perioada iulie-octombrie, au ajuns la 74 de mii de tone.

”Producătorii de prune și-au extins exporturile în așa țări ca Chile, Africa de Sud. În iulie-octombrie, au fost livrate 74 de mii de tone la un preț total de 38 de milioane de dolari. Este un preț record. Printre factorii care au influențat exportul mai mare se numără recolta proastă de prune din unele regiuni din Europa, liberalizarea totală a pieței din partea UE. Pe segmentul de est s-a exportat o cotă de 27%”, a declarat Vladimir Bolea.

De asemenea, în perioada iulie-octombrie, producătorii moldoveni au exportat și peste 30 de mii de tone de struguri, cele mai mari cantități fiind livrate în Ucraina, Rusia și Kazahstan.

”14 mii de tone au ajuns și în UE, cu 30% mai mult decât a fost în 2022. Exportam în 9 state UE, acum sunt 17. Strugurii concurează foarte bine reieșind că producătorii s-au asociat, au frigidere, au linii de producere, aceste investiții făcute de agricultori au dus ca ei să fie competitivi și să facă competiție acerbă”, a mai precizat Vladimir Bolea.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.