VIDEO Explozie la o fabrică de muniții din Italia

O explozie puternică s-a produs joi după-amiază la o fabrică de muniții din Colleferro, localitate aflată la aproximativ 40 de kilometri sud-est de Roma. Unitatea aparține unui grup german ce produce muniții de calibru mediu și mare, precum și combustibil solid pentru vehicule de lansare aerospațială. Potrivit autorităților locale, un incendiu a izbucnit înaintea exploziei și a declanșat alarma, astfel că angajații au avut timp să ajungă în zonele de siguranță. Fabrica este unul dintre principalii producători europeni de armament și un furnizor de muniție pentru Ucraina.

Deflagrația a fost atât de puternică încât s-a auzit la câțiva kilometri, iar mai multe clădiri din Colleferro au fost zguduite.

- Advertisement -

,,Pompierii ne-au informat că operațiunile de stingere a incendiului sunt practic încheiate, dar trebuie să aștepte ca aerul să se răcească pentru a putea intra în ceea ce se presupune că a mai rămas din amplasament și pentru a verifica efectiv ce s-a întâmplat. Așadar, așteptăm aceste verificări, la fel ca și finalizarea celorlalte operațiuni. Nimeni nu știe, ce s-a întâmplat, pentru că, de altfel, instalația era oprită. A existat însă un prim incendiu și, datorită acestuia, toți muncitorii care se aflau în tură în acel moment au fost salvați, deoarece s-a declanșat alarma”, a menționat primarul localității Colleferro, Giulio Calamita.

Printre primele ipoteze investigate se numără explozia unei prese de pulberi. În același timp, Parchetul din Velletri anchetează și posibilitatea unei incendieri.

,,Se desfășoară toate verificările. Se fac, de asemenea, verificări de mediu în clădire. Există un număr de forțe de intervenție și ordine — carabinieri, poliție și Garda Financiară, precum și poliția noastră locală, care asigură fluidizarea traficului; pompierii, care se află atât în interiorul, cât și în exteriorul instalației; și mai multe echipe de Protecție Civilă. Pompierii au fost nevoiți să se deplaseze în mai multe puncte și să efectueze mai multe verificări pentru a se asigura că nu existau materiale care ar fi putut provoca reaprinderea incendiului”, a menționat primarul localității Colleferro, Giulio Calamita.

Fabrica din Colleferro aparține unui grup german, care este unul dintre principalii producători europeni de armament și muniție. Grupul are o implicare importantă în sprijinul militar acordat Ucrainei și anunță că a livrat muniție forțelor ucrainene. În același timp, fabrica din Italia este implicată în producția de muniție de artilerie de 155 de milimetri, utilizată pe scară largă în războiul din Ucraina.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.