Un bărbat murit, iar altul a fost grav rănit în urma unei explozii produse, în această dimineață, într-un apartament din Ceadîr-Lunga. Potrivit informațiilor preliminare, deflagrația ar fi fost provocată de detonarea unui obiect exploziv, presupus a fi o grenadă.
Proprietarul locuinței, un bărbat de 51 de ani, a decedat în urma exploziei. Un alt bărbat, în vârstă de 47 de ani, a fost grav rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale, precizează Poliția. Soția proprietarului nu a avut de suferit.
- Advertisement -
Oamenii legii investighează circumstanțele în care s-a produs explozia și urmează să stabilească proveniența obiectului exploziv, dar și modul în care acesta a ajuns în apartament.







