Prevenirea femicidului, una dintre cele mai extreme forme de violență bazată pe gen, trebuie să înceapă prin schimbarea normelor sociale discriminatorii față de femei — concluzia experților internaționali prezenți la o conferință desfășurată la Chișinău, transmite IPN. Participanții au subliniat rolul crucial al educației, de la cea timpurie până la programele universitare, pentru formarea specialiștilor capabili să protejeze victimele și să sancționeze agresorii.
Reprezentanta UN Women în Moldova, Dominika Stojanoska, a afirmat că prevenirea violenței bazate pe gen, inclusiv a femicidului, trebuie axată pe schimbarea atitudinilor atât în rândul femeilor și fetelor, cât și al bărbaților și băieților. Ea a subliniat necesitatea introducerii unor cursuri universitare specializate pentru viitorii judecători, procurori și avocați, astfel încât aceștia să înțeleagă cauzele profunde ale violenței.
Statisticile mondiale arată că anul trecut 137 de femei sunt ucise zilnic de partener sau membri ai familiei. Stojanoska a explicat că aceste cifre reflectă norme sociale și stereotipuri ce perpetuează subordonarea femeilor. Ea a atras atenția și asupra impactului tehnologiilor informaționale, care au generat noi forme de violență împotriva femeilor.
Șefa Secției Cooperare pentru Dezvoltare a Ambasadei Suediei, Maria Tropp, a declarat că prevenirea femicidului necesită o transformare profundă a normelor sociale și educarea copiilor și tinerilor pentru promovarea egalității, empatiei și respectului.
Șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Falk Lange, a remarcat progresele Moldovei în implementarea Convenției de la Istanbul, ratificată în 2021, menționând includerea noțiunii de femicid în legislație și adoptarea unor amendamente care întăresc protecția victimelor. El a dat asigurări că instituția pe care o reprezintă rămâne un partener activ în consolidarea răspunsului statului.
Conferința națională „Convenția de la Istanbul în acțiune: prevenirea femicidului, protecția victimelor și urmărirea în justiție a agresorilor” a fost organizată de Centrul de Drept al Femeilor, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, cu sprijinul Consiliului Europei și al Guvernului Suediei, fiind parte a campaniei internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”.
În Republica Moldova, femicidul este pedepsit cu până la 12 ani de închisoare, sancțiune introdusă printr-o lege adoptată în vara acestui an. Italia a devenit recent prima țară europeană care prevede închisoarea pe viață pentru uciderea unei femei, în contextul agravării fenomenului pe continent.






