Expert: Kremlinul încearcă să se prezinte drept „protectorul” celor din regiunea transnistreană

Simplificarea de către Kremlin a procedurii de obținere a cetățeniei ruse pentru locuitorii regiunii transnistrene are loc pe fondul unor acțiuni ale autorităților de la Chișinău privind retragerea cetățeniei unor persoane din stânga Nistrului. Declarații în acest sens au fost făcute de directorul Inițiativei pentru Pace, Alexandru Flenchea, care a menționat că această măsură are și o dimensiune politică, menită să transmită cetățenilor din regiune ideea că doar Rusia ar fi dispusă să îi „protejeze”.

Totodată, fostul vicepremier pentru Reintegrare consideră că Moscova ar putea organiza în perioada următoare o distribuire coordonată de pașapoarte rusești în regiunea transnistreană, în condițiile în care majoritatea celor care și-au dorit cetățenia rusă au obținut-o deja în anii precedenți, iar eventualele „cozi” la structurile consulare ruse ar putea fi create artificial, transmite IPN.

- Advertisement -

Alexandru Flenchea avertizează că autoritățile moldovene trebuie să răspundă prin acțiuni concrete, nu doar prin declarații politice. Potrivit lui, Chișinăul trebuie să demonstreze că își protejează propriii cetățeni din regiunea transnistreană și să evite măsuri care i-ar putea îndepărta de Republica Moldova.

Dacă nu ne apărăm noi cetățenii din regiunea transnistreană, atunci o va face Rusia. Și cum își apără Rusia cetățenii peste hotare am văzut deja în mai multe state și continuăm să vedem în Ucraina”, a mai declarat Alexandru Flenchea.

Menționăm că președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat un decret care simplifică obținerea cetățeniei ruse pentru locuitorii regiunii transnistrene din Republica Moldova. Conform noilor reguli, solicitanții nu mai sunt obligați să locuiască în Rusia și sunt scutiți de testele de limbă, istorie sau educație civică. De procedura simplificată pot beneficia cetățenii străini sau persoanele fără cetățenie care au împlinit 18 ani și care locuiesc permanent în regiunea transnistreană la data intrării în vigoare a decretului.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.