VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Examenele de absolvire a gimnaziului vor fi susținute în centre speciale, după exemplul bacalaureatului

La sfârșitul acestui an de studii, examenele de absolvire a gimnaziului vor fi organizate la centre specializate, similare cu cele de la bacalaureat, a declarat ministrul Educației, Dan Perciun. Demnitarul a mai precizat că mecanismul de susținere a examenelor digitale pentru absolvenții claselor primare ar urma să fie extins în mai multe instituții. Totodată, elevii din clasele a IX-a și a XII-a ar putea avea o probă adițională, care va identifica nivelul de competențe digitale.

„Urmează să regândim procesul de desfășurarea e examenelor de clasa a 9-a, să le centralizăm și să asigurăm buna desfășurare pe respectarea standardelor de integritate. Colegii urmează să asigure un mecanism de certificare a competențelor de cunoaștere a limbii române, comparabil cu mecanismele de aplicate în cazul limbii franceze sau engleze, urmează să elaboreze un examen adițional și opțional pentru certificarea competențelor digitale ale elevilor de clasa a 9-a și a 12-a. Totodată, Agenția în acest an va face evaluări eșantionate la diferite discipline ca să putem să monitorizăm din timp nivelul de competență a elevilor și să intervenim acolo unde este necesar”, a declarat ministrul Educației, citat de Moldova1.

Amintim că, în premieră, anul acesta absolvenții de gimnaziu au avut o a treia sesiune de examinare. Decizia a fost luată de ministerul de resort, în urma reevaluărilor, care au demonstrat o rată scăzută de promovare. Și testele PISA, ale Programului Internațional de Evaluare a Elevilor, confirmă că, anual, fiecare al doilea elev din clasa a IX-a nu atinge nivelul minim de competență la lectură sau matematică.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.