Termenul-limită pentru desfășurarea evaluării externe a judecătorilor și procurorilor va fi prelungit până la data de 31 august 2026. Un proiect de lege în acest sens a fost votat joi de Parlament în primă lectură, transmite IPN.
Președinta Comisiei parlamentare juridice, pentru numiri și imunități, Veronica Roșca, a declarat că proiectul prevede și extinderea cercului subiecților supuși vettingului. Astfel, procedura de evaluare va include judecătorii din cadrul Colegiului specializat anticorupție al Judecătoriei Chișinău, precum și candidații la funcția de judecător în acest colegiu.
De asemenea, documentul stipulează că ministrul justiției va rămâne membru din oficiu al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) până la 1 ianuarie 2028. Autorii proiectului susțin că această măsură va contribui la asigurarea stabilității și predictibilității procesului de reformă în justiție, fără a afecta echilibrul constituțional.
Inițiativa legislativă a fost criticată de opoziție, care a invocat ponderea redusă a procurorilor în CSP și riscul de politizare a instituției. Proiectul urmează să fie examinat în lectura a doua.






