Operațiunea de evacuare umanitară a civililor din orașul Oleșki, aflat sub ocupație rusă în sudul Ucrainei, s-a încheiat vineri. Primii evacuați au ajuns în Belarus, de unde au fost transportați spre teritoriul ucrainean.
Evacuarea a fost realizată în cadrul unui armistițiu local, negociat cu implicarea primei doamne a SUA, Melania Trump. Potrivit presei internaționale, aceasta este prima operațiune comună de asistență umanitară organizată de Rusia și Ucraina de la începutul invaziei la scară largă.
Locuitorii din Oleșki au fost nevoiți să supraviețuiască în condiții extrem de dificile, fără hrană, apă și electricitate. Unii au ajuns să gătească buruieni din grădini pentru a-și potoli foamea.
Din cauza distrugerii podurilor peste râul Nipru și a minării zonei, evacuarea nu a putut fi realizată direct spre teritoriul controlat de Ucraina. Astfel, civilii au parcurs un traseu de peste 1.500 de kilometri, prin teritoriul ocupat de Rusia, apoi prin orașul Anapa, de unde au fost transportați cu avionul la Gomel, în Belarus.
Înainte de război, Oleșki avea aproximativ 24.000 de locuitori. Orașul a fost ocupat de forțele ruse în primele zile ale invaziei, iar în prezent câteva sute de persoane continuă să locuiască acolo, în ciuda lipsei infrastructurii de bază.
Autoritățile ruse au anunțat că au pregătit ajutoare umanitare pentru persoanele rămase în oraș, inclusiv alimente, medicamente, produse de igienă și combustibil pentru generatoare.







