Compania Energocom anunță despre lansarea unei noi runde de precalificare pentru potențialii furnizori de gaze naturale în vederea procurării gazelor naturale. Achiziția se va desfășura în cadrul Proiectului „Securitatea furnizării gazelor naturale”, realizat în baza Acordului de împrumut semnat între Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Condițiile de precalificare sunt identice cu cele ale rundelor precedente de precalificare și vor fi supuse politicilor și regulilor de achiziții (PP&R) ale BERD.
Pentru mai multe detalii, furnizorii de gaze naturale care manifestă interes și doresc să participe la runda de precalificare pot accesa site-urile energocom.md sau al ebrd.com.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 13 iulie.