Suntem români ori numai punctum? Mă întreabă un politician cu experiență, care se revendică basarabean, brevetat drept spectator fidel al Vocii Basarabiei și pe acest motiv se crede îndrituit să mă abordeze, în bășcălie, făcând uz de aserțiunea eminesciană devenită stindard al emancipării naționale. Ori poate făcând aluzie, inofensivă ca un fluture, la titlul emisiunii mele duminicale PUNCTE DE VEDERE, PUNCTE DE REPER. Oricum ripostez, ca la masa de ping-pong, cu un test descumpănitor – dacă îmi spuneți cu ce ocazie a rostit Mihai Eminescu discursul ce conține celebrul îndemn, SUNTEM ROMÂNI ȘI PUNCTUM, dau o bere belgiană la alegere – brună sau blondă.
Pentru că individului i se ofilește creasta, îi recomand să recurgă la un motor de căutare ori la inteligența artificială din telefonul portabil, ca să citească textul integral al cuvântării rostite de Eminescu în fața participanților la primul Congres al studenților români de pretutindeni, convocat la Putna în anul 1871 și astfel poate mai descoperă ceva instructiv. Bunăoară aceste cuvinte ce nu și-au pierdut actualitatea chiar dacă au trecut 143 de ani – „Nu e permis nimănui a fi stăpân în casa noastră, decât în marginile în care noi îi dăm ospeţie”. Pentru că atacatorul dă semne că are de gând să bată în retragere, îmi vine să-i împrumut cartea, pe care am primit-o în dar de la prietena de la Munchen, Ileana Giurchescu, fosta colegă de la Europa Liberă. O car după mine ca să „rup”, ca dintr-o pâine, câteva pagini, când stau în coadă la aprozar sau la bancă. Îmi dau seama că aș strica orzul pe gâște, dacă i-aș ceda comoara de carte, ce conține patru dialoguri, purtate de Gabriel Liiceanu și Horia Roman Patapievici. Prin urmare, e destul să citez din primul dialog DESPRE MINCIUNĂ, URĂ ȘI SEDUCȚIE, în care Gabriel Liiceanu mărturisește că în ultimii ani, a simțit tot mai mult că „faptele unora dintre noi sunt validate prin cantitatea de ură pe care o stârnesc”. Și mai zice Liiceanu – nu admirația este măsura reușitei în România de azi, ci invidia, adversitatea, demolarea faptei bune, șuvoiul de calomnii și ura care se naște la adresa făptuitorului”. “Vrei să spui că ura este un ingredient necesar pentru evaluarea reușitei?”, întreabă, la rându-i Horia Roman Patapievici. Aplicând acest criteriu, îi spun politicianului ce și-a înghițit între timp propriile ironii, sunteți mai român decât românii catalogați de Liiceanu. Ba vă și simțiți ca păstrăvul în apele Bistriței, în mediul toxic creat de fauna cu pretenții de opoziție. Și punctum!
