VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Elon Musk ar fi tăiat accesul Ucrainei la Starlink pentru a împiedica un atac devastator asupra Flotei ruse din Crimeea

Miliardarul Elon Musk le-a ordonat în secret inginerilor săi, anul trecut, să închidă rețeaua de comunicații, astfel încât ucrainenii să nu mai aibă comunicații în jurul Crimeei, pentru a împiedica în ultimul moment un atac cu drone navale asupra flotei ruse.

Decizia lui Musk a fost determinată de teama că Rusia va răspunde atacului ucrainean asupra Crimeei cu arme nucleare, iar miliardarul și-a format această părere după discuții cu înalți oficiali ruși, potrivit CNN.  

Dezvăluirile apar în cartea lui Walter Isaacson, intitulată Elon, care va apărea pe 12 septembrie. Autorul ar fi avut acces la conversațiile pe care miliardarul Elon Musk le-a avut cu inginerii de la SpaceX, care administrează rețeaua de internet prin sateliți Starlink, dar și la mesajele schimbate de acesta cu oficiali ruși sau ucraineni.

„În momentul în care dronele ucrainene încărcate cu explozibili se apropiau de Crimeea, acestea și-au pierdut brusc conexiunea și au plutit inofensiv până la țărm”, scrie Isaacson, citat de CNN.

„Ce caut eu în acest război?”, l-a întrebat Musk pe Isaacson. „Starlink nu a fost creată pentru a fi implicată în războaie. Ea există pentru ca oamenii să poată privi Netflix, să glumească, să aibă internet pentru şcoală şi să facă lucruri bune paşnice, nu lovituri cu drone”, scrie autorul în cartea biografică a lui Musk.

Ulterior, Ucraina a găsit modalități de a continua atacurile asupra Crimeei, inclusiv asupra unor nave ruse și asupra Podului Kerci, iar temerile lui Musk nu s-a îndeplinit.

După ce Rusia a perturbat sistemele de comunicații ale Ucrainei la începutul invaziei din februraie 2022, Musk a fost de acord să ofere Ucrainei terminale de satelit Starlink, produse de SpaceX, care au devenit esențiale pentru operațiunile militare ale Ucrainei. Chiar dacă rețelele de telefonie mobilă și de internet au fost distruse de ruși, terminalele Starlink au permis Ucrainei să rămână conectată și să ducă o luptă digitalizată.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.