Elena Druță a anunțat pe rețelele de socializare că și-a încheiat mandatul de consilieră a președintei Republicii Moldova pentru relațiile cu diaspora.
Ea a declarat că a fost o onoare și o mare responsabilitate să lucreze în interesul cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotare, menționând că a întâlnit oameni valoroși care promovează imaginea țării și păstrează vie legătura cu limba și tradițiile.
„Astăzi a fost ultima zi în calitatea mea de consilieră a Președintei Republicii Moldova pentru relațiile cu diaspora. (…) Sunt mândră de oamenii țării noastre, care au știut să își rescrie istoria. Ne îndreptăm spre un moment crucial: cel în care vom deveni stat cu drepturi depline în Uniunea Europeană. Iar în acest proces de transformare a țării, fiecare dintre noi poate pune umărul – oriunde s-ar afla. Important e să rămânem uniți și implicați”, a mai scris Elena Druță pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, ea a transmis mulțumiri colegilor pentru colaborare și președintei Maia Sandu pentru încrederea acordată.
Menționăm că Elena Druță a devenit consiliera pentru relații cu diaspora a președintei Republicii Moldova în decembrie 2020.






