O dronă „rătăcită” a fost găsită, duminică seara, pe țărmul Mării Negre în zona docului pentru ambarcațiuni din orașul Tyulenovo din Bulgaria. Nu este clar dacă este rusească sau ucraineană, dar avea ataşat un dispozitiv exploziv.
Cetățeanul care a găsit-o a postat poze pe rețelele de socializare și susține că aceasta nu a explodat ci ar avea muniție activă, deoarece ledurile dronei sunt aprinse.
Nu este clar dacă este vorba de o dronă kamikaze sau de una de observație, nici cum a zburat aceasta la circa 250 de km sud de Delta Dunării, unde se află zona din Ucraina vizată de bombardamentele rusești. Obiectul pare a avea prins de fuselaj un dispozitiv ce pare a fi o bombă de aviație.
Ministerul bulgar al Apărării citat de Reuters a anunţat luni că a trimis o unitate specială pentru a inspecta şi dezactiva drona care transporta explozibili și a aterizat pe teritoriul bulgar.
O echipă modulară de eliminare a muniţiilor de la Baza navală din Varna a fost activată în această dimineaţă, în urma unui raport privind găsirea unei părţi dintr-o dronă de care era ataşat un obiect asemănător cu muniţia. Echipa de specialişti formată din cinci militari a plecat la ora 6:10 în această dimineaţă. La faţa locului, echipa specializată va efectua o recunoaştere a obiectului, după care se va lua o decizie cu privire la locul unde va fi eliminat.
„Putem presupune cu siguranță că aceasta (drona) are legătură cu războiul pe care Rusia l-a lansat împotriva Ucrainei. Acest război este în mod inevitabil asociat cu riscuri tot mai mari pentru securitatea noastră”, a spus ministrul bulgar al Apărării, Todor Tagarev.