VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Drepturile omului în stânga Nistrului și alegerile parlamentare, în atenția vicepremierului Roman Roșca și OSCE

Respectarea drepturilor și libertăților fundamentale în raioanele de est ale Republicii Moldova a fost unul dintre subiectele centrale abordate în cadrul întrevederii dintre vicepremierul pentru reintegrare, Roman Roșca, și Izabela Sylwia Hartmann, adjuncta Misiunii OSCE în Moldova, transmite IPN.

Oficialii au discutat despre provocările cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului, cu un accent deosebit pe situația comunității din regiunea transnistreană. Ambii au subliniat necesitatea implementării unor standarde clare privind drepturile fundamentale, ca parte a procesului de consolidare a încrederii între cetățeni și autorități.

- Advertisement -

Un alt punct important al discuției l-a constituit organizarea alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. S-a anunțat că, la solicitarea Chișinăului, Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) va monitoriza scrutinul printr-o echipă de experți și observatori independenți.

Misiunea ODIHR, lansată oficial pe 8 august la Chișinău și condusă de Jillian Stirk, este formată inițial din 15 experți internaționali, urmând ca 30 de observatori pe termen lung să fie desfășurați în întreaga țară începând cu 22 august.

Pe parcursul misiunii, observatorii vor avea întâlniri cu reprezentanți ai autorităților centrale și locale, partide politice, sistemul judiciar, societatea civilă, presa și comunitatea internațională. În ziua votului, echipei ODIHR i se vor alătura delegații Adunării Parlamentare a OSCE, ai Consiliului Europei și ai Parlamentului European, care vor superviza întreg procesul electoral – de la deschiderea secțiilor până la centralizarea rezultatelor.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.