Procuratura Anticorupție a anunțat că două persoane vor fi deferite justiției în dosarul „Banca de Economii”, fiind acuzate de spălare de bani și escrocherie în proporții deosebit de mari. Potrivit anchetatorilor, inculpații au obținut fraudulos un credit de 4,4 milioane de lei, pe care ulterior l-au însușit prin scheme financiare ilegale.
Cauza penală a fost inițiată în martie 2013 și ulterior a fost conexată cu alte dosare similare deschise de Centrul Național Anticorupție (CNA). Procurorii susțin că faptele au fost comise de un grup de persoane care au acționat în complicitate cu administratorul și fondatorul unor companii private.
„Persoanele vizate au încheiat contracte fictive de antrepriză pentru a ascunde originea banilor proveniți din creditul fraudulos. Sumele au fost transferate în conturile mai multor firme, apoi ridicate în numerar de către complici, inclusiv de către învinuiții vizați în dosar”, precizează comunicatul Procuraturii.
Prejudiciul cauzat Băncii de Economii este estimat la 4,4 milioane de lei. Pentru infracțiunile comise, legea prevede pedepse cu închisoarea de la 8 la 15 ani, cu posibilitatea interzicerii dreptului de a ocupa funcții publice sau de a desfășura anumite activități pe o perioadă de până la 5 ani.
Dosarul „Banca de Economii” este unul dintre cele mai notorii cazuri de fraudă bancară din istoria Republicii Moldova și face parte din seria de investigații cunoscute public drept „furtul miliardului”.