VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Două acorduri încheiate cu CSI vor fi denunțate. Unul din documente se referă la Forțele Armate Strategice

Două acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI) vor fi denunțate. Un aviz în acest sens a fost aprobat marți, 6 iunie, de membrii Comisiei politică externă și integrare europeană.

Astfel, va fi denunțat Acordul privind interacțiunea în domeniul preîntâmpinării și lichidării consecințelor situațiilor excepționale cu caracter natural și tehnogen, întocmit la Minsk, la 22 ianuarie 1993, cu modificările operate prin Protocolul întocmit la Dușanbe, la 30 octombrie 2015. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, denunțarea Acordului vine ca urmare a unei interacțiunii minime pe acest segment de cooperare, a lipsei de aplicabilitate, precum și a necorespunderii cu realitățile. Acordul și Protocolul adițional sunt două acte inerente, astfel denunțarea acestora va fi simultană.

Totodată, va fi denunțat Acordul între Statele membre ale CSI referitor la Forțele Armate Strategice din 30 decembrie 1991. Denunțarea acestui acord este oportună, în contextul în care Republica Moldova nu dispune de armament nuclear, iar colaborarea în cadrul CSI exclude interacțiunea în domeniile politico-militare, accent fiind pus pe colaborarea economică.

De menționat că, anterior, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a adresat un demers Guvernului prin care solicită inițierea procedurii regulamentare de retragere a Republicii Moldova din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a Comunității Statelor Independente.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.