Dosarul „TUX” ajunge pe masa judecătorilor. Oamenii legii au finalizat urmărirea penală privind organizarea piramidei financiare

Ofițerii Direcției urmărire penală a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au anunțat finalizarea urmăririi penale într-o cauză cunoscută convențional sub denumirea „TUX”. Dosarul a fost pornit pentru practicarea ilegală a activității de întreprinzător și spălarea banilor.

Cauza penală a fost transmisă instanței de judecată pentru examinare în fond, în timp ce urmărirea penală continuă în privința altor persoane suspectate de implicare, cu ulterioară transmitere a materialelor instanței. 

- Advertisement -

Potrivit probelor acumulate, persoanele trimise în judecată ar fi avut roluri de organizare, coordonare și promovare a activității infracționale, desfășurate prin intermediul platformei online „TUX”.

Conform materialelor cauzei, în perioada 2024–2025, platforma ar fi facilitat desfășurarea unor activități neautorizate cu active virtuale, în lipsa licențelor și autorizațiilor prevăzute de lege. De asemenea, aceasta ar fi fost promovată intens pe rețele sociale și aplicații de mesagerie, fiind prezentată ca o oportunitate de a obține venituri rapide și garantate.

Investigațiile au relevat tranzacții de proporții deosebit de mari realizate prin portofele electronice asociate platformei.

În cazul în care vor fi găsite vinovate, persoanele deferite justiției riscă pedepse cu închisoarea de la 5 la 10 ani, precum și amenzi cuprinse între 650 de mii și 1 milion de lei.

În comunicatul transmis de poliție nu este însă indicat câte persoane au fost reținute. Totodată, la începutul lunii decembrie 2025, ministra de Interne, Daniela Misail-Nichitin, anunța despre reținerea a zece bănuiți în dosar, dintre care doi foști polițiști.

Platforma ”Tux” a intrat în atenția publică la începutul lunii octombrie 2025, după ce utilizatorii au anunțat că nu mai pot accesa conturile și fondurile investite. În mediul online au apărut imagini cu persoane care cereau explicații la sediul companiei, iar autoritățile de drept au deschis un dosar penal pentru escrocherie. Investigațiile ar viza sume mari investite, precum și posibila implicare a unor angajați ai instituțiilor publice.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.