Procurorii cer 25 de ani de închisoare pentru fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, cercetat în dosarul intitulat generic „frauda bancară”.
Solicitarea a fost făcută luni, 23 martie, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, unde a avut loc o nouă ședință de judecată, care a marcat începutul pledoariilor finale.
Potrivit procurorului Alexandru Cernei, inculpatului i se incriminează cinci capete de acuzare, printre care „crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, însă având cinci infracțiuni distincte, adică cinci capete de învinuire”.
El a precizat că probele administrate demonstrează vinovăția pentru fiecare infracțiune în parte, iar acuzarea a solicitat o pedeapsă de 25 de ani de închisoare, prin cumulul total al pedepselor.
La rândul său, Lucian Rogac, avocatul lui Plahotniuc, susține că acuzațiile sunt nefondate, iar clientul său este nevinovat.
Vladimir Plahotniuc nu s-a prezentat nici la această ședință.
Menționăm că Vladimir Plahotniuc a fost reținut pe aeroportul din Atena la 22 iulie 2025 și extrădat în Republica Moldova pe 25 septembrie 2025, fiind ulterior plasat în Penitenciarul nr. 13.
El figurează în mai multe dosare penale cum ar fi: „Frauda bancară”, „Procurarea frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte”, „Metalferos” și „Sacoșa neagră”. Ultimul dosar, în care este vizat Vladimir Plahotniuc, se referă la folosirea a 18 acte false, descoperite în urma anchetei din Grecia.






