Dosarele de corupție electorală pot fi urmărite online pe o platformă lansată de CRJM

Dosarele de corupție electorală pot fi urmărite pe platforma anticoruptie.crjm.org, lansată miercuri de Centrul de Resurse Juridice din Moldova. Platforma reunește informații publice despre cauzele aflate pe rolul instanțelor, hotărârile judecătorești și măsurile dispuse.

Președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Ilie Chirtoacă, a declarat, în cadrul evenimentului de lansare, că platforma include toate cauzele publice de corupție electorală înregistrate până pe 16 iunie. Potrivit lui, 67 de dosare aflate pe rolul instanțelor analizate de CRJM vizează circa o sută de persoane, iar amenzile aplicate depășesc 2 milioane de lei, transmite IPN.

- Advertisement -

Ilie Chirtoacă a menționat numărul redus de achitări și existența a doar cinci cazuri de recunoaștere a vinovăției, fără situații în care persoanele investigate să fi cooperat cu anchetatorii. El a subliniat că platforma oferă acces la informații despre evoluția dosarelor și contribuie la creșterea transparenței privind modul în care sunt examinate aceste cauze în instanță.

Skye Christensen, principalul consilier tehnic al UNDP Moldova, a menționat că ideea platformei a apărut în contextul alegerilor prezidențiale din 2024, pe fondul necesității de a asigura mai multă responsabilizare în cazurile de finanțare politică ilegală și corupție electorală. El a subliniat că aceste dosare sunt printre cele mai sensibile pentru sistemul de justiție și necesită atât rezultate, cât și transparență.

Potrivit autorilor platformei, instrumentul este destinat jurnaliștilor, experților, organizațiilor societății civile interesați să urmărească, să analizeze și să documenteze fenomenul corupției electorale.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.