VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Dorin Recean: „Să fim o echipă unită și consolidată pentru a crește, împreună, bunăstarea cetățenilor noștri”

Vom face totul pentru ca cetățenii noștri să se simtă acasă ca în țările membre ale UE. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean la evenimentul, organizat de Guvern, cu ocazia Zilei profesionale a autonomiei locale și a lucrătorului din APL.

În cadrul evenimentului care a reunit circa 2000 de reprezentanți ai administrației publice locale (APL), Dorin Recean a vorbit despre acțiunile întreprinse de Guvern în scopul modernizării localităților și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru oamenii din întreaga țară. În acest sens, şeful Executivului s-a referit la Programul „Satul European” și cele 542 de proiecte implementate deja prin intermediul acestuia. Potrivit premierului, Guvernul a anunțat înscrierea pentru următoarea rundă de proiecte, iar accentul, în anul curent, va fi pus pe proiectele ce țin de apă şi canalizare.

De asemenea, prim-ministrul a subliniat că Executivul a aprobat Planul Național de Dezvoltare, care include 155 de proiecte pentru sate și orașe, conectarea a 190 de localități la sisteme de apă potabilă, construcția a peste 200 km de linii electrice și implementarea a circa 80 de sisteme de irigare.

Tot în cadrul evenimentului, premierul a anunțat despre facilitarea procedurilor cadastrale pentru autoritățile publice locale. De la 1 februarie anul curent, cadastrul va deservi autoritățile de nivelul I și II la sediul organelor cadastrale din raza de activitate. 

„Acum știm exact ce înseamnă pentru noi modelul european de dezvoltare a satelor și orașelor. Avem un obiectiv strategic – integrarea în Uniunea Europeană și este pentru prima dată când aderarea la UE nu mai este ceva abstract sau incert. Vă îndemn să fim o echipă unită și consolidată pentru a crește, împreună, bunăstarea cetățenilor de care noi suntem responsabili”, a spus premierul Dorin Recean.

Evenimentul cu genericul „Viitor european – bunăstare locală” a reunit conducerea țării, primari, viceprimari, secretari de consilii, președinți de raioane şi reprezentanți ai corpului diplomatic, care au vorbit despre importanța consolidării eforturilor pentru transformarea țării și realizarea parcursului european al Republicii Moldova. 

Citește și: VIDEO/ Maia Sandu, masaj de Ziua autonomiei locale: Obiectivul nostru comun este să transformăm toată Moldova într-o țară europeană

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.