Fostul premier Dorin Recean a fost numit emisar special al președintelui Republicii Moldova pentru dezvoltare și reziliență.
Un decret în acest sens a fost semnat miercuri, 10 decembrie, de președinta Maia Sandu.
Potrivit Președinției, emisarul special pentru dezvoltare și reziliență are misiunea de a contribui la promovarea eforturilor interinstituționale și multisectoriale orientate spre consolidarea capacității statului de a preveni și combate amenințările de tip hibrid la adresa securității naționale.
Mandatul mai prevede promovarea imaginii Republicii Moldova în cadrul platformelor și organizațiilor internaționale dedicate rezilienței și securității, precum și schimbul de bune practici cu țările partenere.
De asemenea, emisarul special va contribui la mobilizarea sprijinului necesar pentru consolidarea rezilienței instituționale, economice și sociale a Republicii Moldova.
Amintim că Dorin Recean a fost prim-ministru al Republicii Moldova în perioada februarie 2023 – noiembrie 2025.
La 13 octombrie, el a anunțat public că pleacă din funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, odată cu expirarea mandatului Guvernului și că se retrage din viața politică, renunțând și la mandatul de deputat.






