„Susținem poporul prieten ucrainean în lupta sa pentru libertate și vom înainta împreună, ca buni vecini, pe calea de integrare în Uniunea Europeană, demonstrând că oamenii din ambele țări doresc să trăiască într-un spațiu al păcii, libertății și solidarității europene”.
O declarație în acest sens a fost făcută de premierul Dorin Recean, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Ucrainei, Marko Şevcenko, care își încheie misiunea diplomatică în țara noastră.
În cadrul discuției, șeful Executivului a apreciat relația de prietenie și cooperare continuă între cele două țări, menționând că, în pofida crizelor generate de războiul brutal al Federației Ruse împotriva țării vecine, Republica Moldova și Ucraina și-au unit eforturile pentru a asigura securitatea cetățenilor și a proteja valorile comune.