„Mizăm pe suportul partenerilor externi, inclusiv al FMI, pentru crearea politicilor de sprijin”. O declarație în acest sens a fost făcută astăzi, de premierul Dorin Recean, în cadrul unei întrevederi cu membrii delegației Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Clara Mira.
Potrivit serviciului de presă al Executivului, agenda discuțiilor a cuprins aspecte referitoare la consultările pentru anul 2023, programul de creditare și mecanismele de finanțare pentru reziliență și sustenabilitate.
„Printre cele mai importante priorități ale Guvernului sunt reforma justiției și lupta anticorupție. Trebuie să asigurăm instrumentele necesare de autocurățare a sistemului. În același timp, punem accent pe dezvoltarea economică – e necesar să oferim sustenabilitate și predictibilitate antreprenorilor. De asemenea, stimulăm investițiile din sectorul eficienței energetice, care vor avea un impact pozitiv pe termen lung atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru comunitățile din toată țara. În acest sens, mizăm pe suportul partenerilor externi, inclusiv al FMI, pentru crearea politicilor de sprijin”, a declarat premierul Dorin Recean.
Totodată, oficialii au discutat și despre importanța cooperării cu FMI în procesul de sprijinire a parcursului european al Republicii Moldova, prin consolidarea instituțională, armonizarea legislației, alinierea la standardele europene, dar și minimizarea vulnerabilităților legate de schimbările climatice.
Misiunea FMI se va afla în țara noastră, în perioada 25 septembrie – 6 octombrie 2023, pentru a purta discuții în cadrul consultărilor pentru anul 2023, privitoare la cea de-a patra evaluare a programului susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF), precum și al solicitării autorităților de a acorda susținere Republicii Moldova în baza noului Mecanism de finanțare pentru reziliență și sustenabilitate (RSF).