VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Dorin Recean, întrevedere cu Jānis Mažeiks: UE sprijină procesul de modernizare și transformare a R. Moldova

”Uniunea Europeană sprijină procesul de modernizare și transformare a R. Moldova”. O declarație în acest sens a fost făcută de ambasadorul UE în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, în cadrul unei întrevederi cu premierul Dorin Recean.

În cadrul discuției, premierul Dorin Recean l-a asigurat pe ambasadorul SUA că Guvernul va prioritiza în continuare acțiunile necesare pentru accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, iar reformele inițiate în domeniile-cheie pentru modernizarea țării vor fi implementate cu sprijinul UE.

Șeful Executivului a subliniat importanța menținerii unui dialog activ pe subiectele de interes prioritar, inclusiv în ceea ce ține de fortificarea instituțiilor și consolidarea capacităților Guvernului, menționând că suportul oferit de UE va aduce țara noastră la realizarea proiectului național, cel de aderare la Uniunea Europeană.

Ne-am propus cu echipa să accelerăm procesul de integrare europeană, să capacităm instituțiile și să realizăm reformele în beneficiul cetățenilor. În același timp, trebuie să ne asigurăm că reformele pe care le implementăm sunt sistemice și sustenabile”, a spus premierul Dorin Recean.

Prim-ministrul s-a referit la prioritățile programului de activitate a Guvernului, accentuând dezvoltarea economică a țării, atragerea investițiilor și crearea noilor oportunități pentru mediul de afaceri.

La rândul său, ambasadorul Jānis Mažeiks a menționat sprijinul UE în procesul de modernizare și transformare a țării noastre, discutând cu oficialul moldovean șirul de proiecte implementate cu susținerea Uniunii Europene. În acest context, oficialii au punctat importanța gestionării eficace a asistenței financiare primite de Republica Moldova, inclusiv pentru sporirea eficienței energetice a țării.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.