VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Dorin Recean: E clar că Rusia nu poate ajunge militar în R. Moldova. Avem suficiente capacități consolidate pentru a face față unei eventuale escaladări din Transnistria

Rusia nu are resurse suficiente pentru escaladarea conflictului din Ucraina și nici nu poate ajunge militar în Republica Moldova. Sunt declarațiile ferme ale prim-ministrului, Dorin Recean, și au fost făcute pentru presa din România în prima sa vizită oficială la București. Șeful Executivului dă asigurări că instituțiile statului au capacitatea de a gestiona eventuale tentative de destabilizare și și-a exprimat speranța că din regiunea transnistreană nu vor exista provocări.

„Republica Moldova se află într-adevăr chiar alături de acest război. Noi, pe de altă parte, trebuie să înțelegem că există diferență între pericolul de escaladare militară și încercările de destabilizare. Nu există un pericol de escaladare militară în Republica Moldova, asta este foarte important de înțeles și de apreciat, iar riscul de destabilizare era mai mult prezent, inclusiv în toamnă. Acum noi am mai văzut această istorie, noi de mai mult timp suntem provocați, în același timp autoritățile de la Chișinău au învățat să asigure ordinea, să asigure stabilitatea, să asigure pacea din Republica Moldova”, a subliniat Dorin Recean la TVR1.

Șeful executivului susține că Republica Moldova are suficiente capacități consolidate de a face față eventualelor escaladări din Transnistria. Oficialul apreciază că locuitorii din Transnistria „sunt foarte și foarte aliniați, pentru că asta am făcut noi, i-am aliniat la obiectivul nostru de pace și securitate în regiune”. De asemenea, Dorin Recean s-a arătat convins că pretinsele autorități de la Tiraspol nu-și doresc escaladarea războiului.

„Aprecierea mea este că Rusia nu are resursele suficiente pentru escaladare. De asemenea, este clar că Rusia nu poate ajunge militar în Republica Moldova. Pe de altă parte, Republica Moldova are suficiente capacități consolidate de a face față eventualelor escaladări din Transnistria. Pe de altă parte, cei din Transnistria sunt foarte și foarte aliniați, pentru că asta am făcut noi, i-am aliniat la obiectivul nostru de pace și securitate în regiune. Rusia nu face altceva decât să promoveze agresiv un război care astăzi se numește război hibrid – să bage multă propagandă, să dezinformeze, să escaladeze anumite narative pro-război sau anumite narative care să producă disensiuni în societatea și nu doar din Republica Moldova, dar și în alte părți din Uniunea Europeană chiar și din alte părți din lume. Sunt încrezător că asta nu va reuși”, a ținut să explice premierul.

Ieri, prim-ministrul Dorin Recean s-a aflat în prima sa vizită oficială la București. Premierul a avut întrevederi la Palatul Cotroceni cu președintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Victoria, cu omologul său român Nicolae Ciucă, iar la Palatul Parlamentului a avut întrevederi bilaterale cu Alina Gorghiu, președinta interimară a Senatului și Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților a României. De asemenea, șeful Executivului de la Chișinău s-a întâlnit cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, și Alteța Sa Regală, Principele Radu.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.