Donald Trump a cerut vineri Curții Supreme a SUA să suspende legea care amenință rețeaua de socializare TikTok cu interdicția în Statele Unite dacă societatea sa mamă din China nu o vinde, transmite AFP, citat de Hotnews.
Într-o scrisoare redactată de avocații lui Donald Trump și trimisă Curții Supreme, președintele ales a declarat că se opune acestei măsuri „în acest stadiu” și că dorește să rezolve situația după ce se va întoarce la Casa Albă, pe 20 ianuarie, adică a doua zi după intrarea în vigoare a interdicției.
„Președintele Trump nu ia poziție cu privire la fondul disputei”, susțin avocații lui Trump.
„În schimb, el îndeamnă Curtea să suspende data intrării în vigoare a măsurii pentru a permite viitoarei administrații să caute un rezultat negociat care ar evita o închidere la nivel național a TikTok”, se adaugă în scrisoare.
În aprilie, Congresul a votat cu o majoritate covârșitoare în favoarea unei legi care cere societății-mamă a TikTok, ByteDance, să își vândă operațiunile din SUA până la 19 ianuarie, în caz contrar aplicația urmând să fie interzisă în Statele Unite.
Legea urmărește să împiedice autoritățile chineze să spioneze și să manipuleze utilizatorii TikTok, al căror număr în Statele Unite este de 170 de milioane, potrivit companiei chineze.
TikTok, care a negat în repetate rânduri că ar fi transmis informații guvernului de la Beijing, a apelat la Curtea Supremă, unde majoritatea judecătorilor sunt conservatori.
La mijlocul lunii decembrie, Curtea Supremă a acceptat să examineze constituționalitatea acestei legi în data de 10 ianuarie.
Donald Trump s-a întâlnit recent, la reședința sa Mar-a-Lago din Florida, cu șeful TikTok, Shou Zi Chew și și-a exprimat în mai multe rânduri sprijinul pentru rețeaua socială.
Inițial adversar al aplicației, viitorul președinte consideră acum că aceasta i-a permis să ajungă la un public tânăr și a declarat recent că are o „slăbiciune” pentru ea.
„Președintele Trump este singurul care are expertiza necesară pentru a ajunge la un acord, mandatul de la urnele de vot și voința politică de a negocia o soluție pentru a salva platforma, răspunzând în același timp preocupărilor privind securitatea națională exprimate de stat”, se explică în scrisoarea avocaților săi, care a fost inclusă în dosarul examinat de Curtea Supremă.
În apelul lor, TikTok și ByteDance susțin că „Congresul a promulgat o restricție masivă și fără precedent asupra libertății de exprimare”. Ei subliniază, de asemenea, că legea urmează să intre în vigoare în ajunul inaugurării lui Donald Trump.
Așa cum au scris avocații viitorului președinte în scrisoarea lor: „Acest moment nefericit obstrucționează capacitatea președintelui Trump de a gestiona politica externă a SUA și de a căuta un rezultat care să protejeze atât securitatea națională, cât și o platformă de rețele sociale care oferă un serviciu popular pentru 170 de milioane de americani pentru a-și exercita drepturile fundamentale în temeiul Primului Amendament” al Constituției, referitor la libertatea de exprimare.