VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Doi polițiști din Ialoveni, vizați într-o cauză de luare de mită

Doi angajați ai Inspectoratului de Poliție Ialoveni au fost reținuți după ce unul din ei ar fi primit 2 mii de euro de la o persoană ca „să o ajute” în soluționarea unei plângeri pe numele ei.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că persoana de la care s-au cerut banii era cercetată pentru că ar fi sustras de la cineva prin înșelăciune suma de 40 de mii de lei. Totuși, aceasta pretindea că doar împrumutase banii și nu intenționa să evite întoarcerea lor.

Urmare a măsurilor speciale de investigații, unul din cei doi polițiști a fost reținut cu sprijinul angajaților „Fulger” chiar în momentul în care primea suma de 2 mii de euro. Banii erau transmiși sub controlul ofițerilor Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI, sub conducerea PCCOCS, fapt care a scutit persoana reclamată de răspundere penală pentru transmiterea acestei sume polițistului.

SPIA îndeamnă cetățenii să evite participarea la infracțiuni de corupere. În cazul în care cunosc sau li se cere să se implice în acțiuni de corupție, să apeleze linia anticorupție: 1520.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.