VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Doi din cinci medici de la Institutul Oncologic, acuzați că luau mită, au scăpat cu amendă

Deși săptămâna trecută anunța că mai mulți medici de la Institutul Oncologic au fost demiși, ministra sănătății, Ala Nemerenco, afirmă azi că nu toate contractele au fost reziliate. Mai exact, doi dintre cei cinci lucrători medicali acuzați că luau mită de la pacienți s-au ales doar cu o amendă și interdicția de a ocupa funcții în domeniul medical timp de câteva luni, transmite IPN.

Într-un răspuns oferit de Procuratura Anticorupție unui post este menționat că acea cauză penală, deschisă în 2023 în urma unor percheziții acasă și la biroul angajaților din cadrul Institutului Oncologic, se află încă la etapa de urmărire penală, fiind vizate în total 5 persoane. În același timp, au fost inițiate alte patru cauze contravenționale, care au fost trimise în judecată.

Astfel, la un an de la perchezițiile de la Institutul Oncologic, au fost pronunțate sentințele doar în cazul a doi angajați medicali vizați în cauze contravenționale, și anume pentru primirea recompenselor nelegitime pentru prestarea unor servicii obligatorii.

În primul caz este vorba de medicul-șef al secției consultative III a Centrului Consultativ Diagnostic din cadrul Institutului Oncologic. Acesta a fost recunoscut vinovat că a cerut și primit de 16 ori recompense pentru anumite servicii. Angajatul a fost amendat cu 7500 de lei pentru un singur caz, pentru celelalte fiind expirat termenul de prescripție. În plus, i s-a interzis să ocupe funcții în domeniul medical timp de 3 luni. Însă pe 15 cazuri, acesta a fost liberat de răspundere din cauza expirării termenului de prescripție.

Medicul-șef al secției consultative II a Centrului Consultativ Diagnostic a fost amendat cu 15 mii de lei pentru două din cele 10 cazuri în care a primit recompense de la pacienți. El nu va avea dreptul să ocupe o funcție în servicii publice pentru 5 luni.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în prezent, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, au rămas spre examinare cauzele contravenționale în privința vice-directorului pentru asistență consultativă și a medicului-șef al secției consultative I. Nu este clar deocamdată cine este a cincea persoană vizată în cauza penală, pentru care nu există încă o finalitate.

Acum o săptămână, ministra sănătății declara că un grup angajați de la Institutul Oncologic a fost dat afară. Acum, însă, declară că, la modul practic, nu au fost reziliate toate contractele. „Cu unii au fost reziliate, alții s-au retras, au plecat la pensie. O persoană este în concediu medical. Toate rezilierile contractelor trebuie să se efectueze cu prerogativele codului muncii”, a declarat ministra pentru presă.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.