VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Doi bărbați, reținuți și plasați în izolatorul CNA, după ce ar fi promis să soluționeze un dosar de contrabandă cu 15 000 de euro

Doi bărbați au fost reținuți de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Aceștia ar fi promis unui tânăr că pot interveni pe lângă procurorii care gestionează un dosar de contrabandă pentru a-i determina să recalifice infracțiunea incriminată în una mai ușoară. Pentru aceasta, bănuiții i-ar fi cerut 15 000 de euro. 

Potrivit materialelor cauzei, suspecții ar fi purtat mai multe negocieri cu persoana cercetată pentru contrabandă, cerând de la aceasta inițial 9000 de euro, iar ulterior alte 6200 de euro. Bănuiții și-ar fi primit banii în două tranșe, susținând că vor rezolva problema. 

La data de 30 iunie curent, procurorii și ofițerii CNA au inițiat o cauză penală pentru trafic de influență, iar în această dimineață au efectuat percheziții la domiciliile celor doi bănuiți. Ambii au fost reținuți pentru 72 de ore și au fost plasați în izolatorul CNA.   

În prezent, au loc acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei. Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată. 

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală. 

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.