Doi bărbați au fost condamnați la închisoare pentru declarații mincinoase într-un dosar de 70 milioane de lei.
Potrivit sentinței pronunțate de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, unul dintre aceștia va sta doi ani după gratii, iar celălalt 1 an și 6 luni.
Până când sentința va deveni definitivă, ambilor le-a fost aplicată măsura preventivă – arestarea preventivă, fiind anterior anunțați în căutare.
Potrivit probelor acumulate de Procuratura Anticorupție în comun cu Centrul Național Anticorupție, inculpații, în august 2018, fiind audiați în calitate de martori de către organul de urmărire penală al CNA, pe marginea unei cauze penale privind acțiunile pretins ilegale ale unor persoane publice, admise în cadrul unui proces de insolvabilitate, prin care compania administrată de inculpați ar fi fost deposedată ilegal de creanța sa în temeiul unui contract de cesiune a creanței falsificat, ar fi prezentat cu bună-ștință declarații mincinoase, în vederea obținerii unor foloase materiale, susținând că ar fi fost deposedați ilegal de o creanță în valoare de peste 46 milioane de lei, fapte care nu corespund realității.
Mai mult, aceștia ar fi solicitat și încasarea unui prejudiciu material în sumă de peste 70 milioane de lei, deși, conform Raportului de expertiză, unul dintre inculpați ar fi semnat contractul de cesiune.
Inculpații s-au eschivat de a se prezenta în fața instanței, cât și a organului de urmărire penală, finalizarea urmăririi penale având loc în lipsa acestora, aceștia aflându-se în Federația Rusă.
Sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru, în termen de 15 zile.