VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Dodon critică programul de activitate al Guvernului Recean: O formalitate

Ex-președintele țării, Igor Dodon, a venit cu o reacție după ce, premierul desemnat Dorin Recean, a făcut public Programul de activitate al noului Guvern.

Potrivit lui Dodon, reprezintă o formalitate, dar în realitate ”nu există niciun program“.

Același lucru se poate spune și despre componența Guvernului, care va rămâne practic neschimbată – cu excepția câtorva persoane. Interesant, noul cabinet de miniștri la fel va conduce țara în regim de „stare de urgență”, ca și precedentul, care a funcționat în regim de urgență din toamna anului 2021? Îmi voi exprima succint opinia cu privire la o serie de aspecte fundamentale din punct de vedere al viabilității statului nostru și al intereselor majorității cetățenilor.

Programul nu conține nicio cifră, nici un indice, pe care Guvernul ar intenționa să-l realizeze pentru a îmbunătăți condițiile de viață și situația materială a populației. Mă refer la mărimea pensiilor și indexarea acestora, la salarii, beneficii sociale, crearea de noi locuri de muncă, măsuri de reducere a creșterii prețurilor și tarifelor”, notează Dodon.

Totodată, ex-șeful statului subliniază că ”Guvernul nu-și asumă responsabilități concrete pentru prevenirea sărăcirii continue a populației și îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor.”

De asemenea, lipsesc acțiuni concrete de sprijin al mediului de afaceri, care s-a confruntat cu o serie de consecințe negative generate de pandemie, secetă, creșterea tarifelor la energie și criza economică din anul trecut. Guvernul n-a prevăzut nici o măsură concretă de facilitare a activității întreprinderilor în domeniul fiscal, a stimulentelor, a unor măsuri speciale de sprijin.

În schimb, programul abundă în prevederi privind integrarea și securitatea europeană. Activitatea Guvernului va avea în prim-plan aderarea la UE și asigurarea securității prin cooperare cu NATO. În centrul parteneriatului pe plan extern se află UE, NATO, România și Ucraina. Sunt sigur că astfel de priorități externe nu vor asigura securitatea Moldovei, dimpotrivă, vor face țara mai vulnerabilă. Neutralitatea, consfințită în Constituția Republicii Moldova, a fost complet neglijată. Or, anume respectarea principiului neutralității poate întări securitatea țării noastre”, mai scrie Dodon.

De asemenea, potrivit lui, programul conține o prevedere foarte îngrijorătoare privind convergența cu UE în domeniul politicii externe.

Acest lucru poate duce la aderarea Republicii Moldova la sancțiunile împotriva Rusiei și Belarusului. Noul guvern înțelege impactul pe care îl va avea acest lucru asupra oamenilor și a businessului? Nu este nimic despre cooperarea cu partenerii noștri tradiționali și cu platformele internaționale (FR și CSI), unde este furnizată cea mai mare parte din produsele agroindustriale moldovenești. În același timp, este stabilit un obiectiv imposibil de realizat în perioada activității noului Guvern – aderarea la UE. Integrarea europeană, ar putea costa țara noastră mult prea scump.

Problemele de reintegrare a țării, noul Guvern o reduce la activități în formatul 1+1, în cadrul căruia sunt soluționate doar problemele tehnice de interacțiune cu Transnistria. Despre continuarea dialogului internațional în formatul 5+2 s-a uitat, consider – intenționat. În urma politicii externe și de securitate declarate, orice progres în rezolvarea problemei transnistrene devine imposibil”, a mai scris Dodon.

Politicianul mai subliniază că ”noul Guvern al Maiei Sandu condamnă poporul Moldovei la o sărăcie continuă, declin economic și la amenințări reale de implicare a țării în lupte regionale geopolitice, în interesul curatorilor occidentali”, a conchis Dodon.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.