Republica Moldova face un nou pas în procesul de aderare la Uniunea Europeană, fiind invitată să-și prezinte poziția de negociere privind Clusterul 6 – „Relații externe”. Anunțul a fost făcut astăzi de viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.
Potrivit oficialei, autoritățile de la Chișinău sunt pregătite pentru această etapă de negociere de mai bine de un an. „Continuăm să mergem înainte în procesul de negocieri pentru aderarea la UE. Sub Președinția irlandeză a Consiliului UE, Republica Moldova este invitată să-și prezinte poziția de negociere privind Clusterul 6 – „Relații externe”. Suntem pregătiți pentru acest pas de mai bine de un an”, a afirmat Cristina Gherasimov.
Aceasta a mai subliniat că, acum, este important ca Republica Moldova să păstreze ritmul reformelor. „Integrarea europeană este un proiect al întregii țări, un obiectiv național la care se muncește mult și cu responsabilitate. R. Moldova are astăzi o șansă reală de a se ancora în marea familie europeană, acolo unde este pace, securitate, numeroase oportunități pentru cetățeni și o viață mai bună”, a conchis viceprim-ministra pentru Integrare Europeană.
Menționăm că pe 15 iunie Republica Moldova a deschis oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pe primul cluster – „Valori fundamentale”.
Statul nostru a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană la 3 martie 2022, iar la 23 iunie 2022 a obținut statutul de stat candidat. În noiembrie 2023, evaluările europene au confirmat progresele Republicii Moldova și au recomandat deschiderea negocierilor de aderare, decizie aprobată de liderii UE în decembrie 2023.







