VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

DOC/ Lista beneficiarilor ale căror proiecte au fost declarate câștigătoare în cadrul Programului guvernamental de granturi Diaspora Engagement Hub

Biroul relații cu diaspora (BRD) din cadrul Cancelariei de Stat anunță lista beneficiarilor ale căror proiecte au fost declarate câștigătoare în cadrul Programului guvernamental de granturi tematice Diaspora Engagement Hub (DEH), ediția 2023.

În rezultatul evaluării, comisia a desemnat 16 proiecte câștigătoare din cele 39 dosare depuse în perioada 22 februarie – 22 martie curent.

Proiectele selectate pentru finanțare întrunesc toate condițiile din regulament și urmează a fi implementate atât în Republica Moldova, cât și peste hotare în decursul a 2 săptămâni până la 3 luni, termenul de prezentare a raportării finale fiind 15 noiembrie 2023.  

Granturile urmează a fi acordate din bugetul de stat. Astfel, pentru subprogramul „Reîntoarcerea profesională a diasporei” se va acorda 40 de mii de lei pentru fiecare proiect, la „Proiecte inovative ale diasporei” și „Subprogramul destinat tinerilor din diasporă” – câte 50 de mii de lei, iar pentru Programul de susținere a activităților culturale și educaționale în diasporă – câte 100 de mii de lei pentru fiecare proiect.

DEH este un program de granturi tematice, destinat cetățenilor originari din Republica Moldova aflați peste hotare, implementat de Cancelaria de Stat prin intermediul Biroului relații cu diaspora. Scopul programului este de a-i susține pe moldovenii din străinătate în implementarea ideilor lor și de a pune în valoare capitalul uman al diasporei.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.